Pătru Popa
Pătru Popa
Pian, keyboards

Născut: 28 octombrie 1979, Bârlad
Studii: Liceul de Arta Octav Băncilă (pian), Academia de Arte George Enescu, Iaşi, absolvent al Academiei de Muzică (secţia jazz, profesor Mircea Tiberian)
Debut în cluburile bucureştene (Art Jazz Club, Green Hours, Lăptăria lui Enache). Colaborează cu mai toţi muzicienii de jazz din Bucureşti (Garbis Dedeian, Pedro Negrescu, Tudy Zaharescu) în ultimul timp afirmându-se drept co-leader (alături de saxofonistul Alexandru Simu) al cvartetului propriu (grup ce-i mai cuprinde pe Arthur Balogh - bass şi Laurenţiu Ştefan - tobe). Participă la Olimpiada naţională de muzică, la Festivalul International Studenţesc, Cluj, Festivalul de Jazz Arcub 2001, Festivalul de Jazz Braşov, 2001 şi Academic Jazz 2002, obţinând premiul 2 la Jazz Napocensis 2001 cu grupul "Trio Jazz" şi premiul 1 la Concursul de Compoziţie pe teme de Jazz, Iaşi 2001. Participă la jam session cu Big Band Duke Ellington Orchestra şi creează coloana sonoră a spectacolului Diva pus în scenă de Teatrul fără frontiere la Centrul MAD. Fondează alături de saxofonistul Alexandru Simu "New Academic Jazz Quartet" (cu Arthur Balogh la contrabas şi Laurentiu Ştefan la tobe) cvartet cu care apare pe scena Festivalului de Jazz, Bucureşti 2002. În prezent îşi continuă apariţiile pe scenele de jazz, dar... în Suedia.